fbpx
5.5 C
Bucharest
Acasă Blog

Hanul Ancutei – buuuuun!

0
„Trebuie sa stiti dumneavoastra ca hanul acela al Ancutei nu era han, era cetate. Avea niste ziduri groase de ici pâna colo, si niste porti ferecate cum n-am vazut de zilele mele. În cuprinsul lui se puteau oplosi oameni, vite si carute si nici habar n-aveau dinspre partea hotilor…”

 

Nu era prima data cand am venit la Hanul Ancutei. De fapt prima data l-am ratat, intrand din greseala in alt han, Hanul Razesilor, care-i ia putin fata. De data asta stiam insa ce vrem.

Hanul ne intampina cu statuia lui Sadoveanu la intrare si cu cele doua Ancute (mama si fiica) la baza bustului marelui scriitor care i-a transformat hanului numele in renume. Cladirea imi aduce aminte de casa batraneasca a bunicilor: mare, inalta, simpla, mirosind a bucate alese si a vechi un pic.

Desi asezat intr-o zona nu foarte populata, hanul era plin. Am descoperit chiar ca are si camere pentru gazduire.

Am gasit o masa vis-a-vis de cuptorul la caldura caruia odinioara se odihneau atat domnitorii, cat si taranii.

Meniul este generos, insa noi am venit cu foamea potolita(mare greseala) asa ca doar niste ciorbe autentice, un bulz moldovenesc(as fi preferat aici cu ceva mai multa branza) si, mai apoi, niste papanasi, niste coltunasi si galuste cu prune care parca iti faceau cu ochiu’ ne-au ostoit mai mult pofta decat foamea.

Servirea a fost relativ rapida…sau poate nu am simtit noi cum a trecut timpul, tot admirand interiorul neaos si ascultand lautarii care ne gadilau urechea.

La plecare am trecut putin prin magazinul de amintiri si am adulmecat camara Ancutei, plina cu dulceturi si zacusca.

Preturile ni s-au parut cam piperate…insa atmosfera face toti banii!

Cinci pamanturi!

0
Durata: 1D

Ne hotarasem cu ceva vreme in urma ca neaparat trebuie sa vedem Cinque Terre.
Trenul ne-a dus destul de repede din Pisa in La Spezia, oraselul de unde incep toate trip-urile catre cele Cinci Pamanturi (sic!).
Din La Spezia sunt doua optiuni pentru a ajunge in Cinque Terre: cu vaporul sau cu trenul. Vremea mohorata ne-a inchis prima optiune(pe care, fie vorba intre noi, nu am considerat-o niciodata o optiune viabila, avand in vedere raul de mare al unora dintre noi 😉 ).

In micuta gara din La Spezia am gasit un birou de informare de unde ne-am cumparat bilete de tren si brosura cu istoria si gografia oraselelor. Am primit si un orar al trenurilor, orar extrem de folositor de altfel,
chiar daca aveam sa descoperim mai tarziu ca trenurile cam au intarziere. Trebuie sa fiti atenti ca nu toate trenurile opresc in toate garile!
Si cu trenul sunt doua variante:
– sa iti iei bilet in fiecare gara pentru urmatorul orasel(~6 EUR per bilet).
– sa iti iei un bilet valabil o zi pentru oricate opriri intre La Spezia si Levanto(punctele terminus pentru orice calatorie in zona).
Am considerat ca cei 20 EUR/persoana platiti pentru optiunea cea din urma merita, asa ca am plecat la drum. Trenurile sunt foarte dese (la circa 20 minute), asa ca nu trebuie sa va faceti grija din acest punct de vedere.
Orasele sunt extrem de apropiate(~5-10 minute de mers cu trenul), iar, pe timp de vara exista si optiune unor trasee de trekking intre ele. Acum insa mare parte dintre aceste carari de trekking erau inchise.
Calatoriile cu trenul, sincer, nu s-au ridicat la intaltimea asteptarilor, mare parte din traseu fiind prin tuneluri si, numai pe alocuri, se vedea tarmul spectaculor. Ce ni s-au parut interesante au fost garile, multe dintre ele fiind direct in tunel.

Asteptand trenul

Cele cinci orasele sunt: Riomaggiore, Manarola, Corniglia, Vernazza si Monteroso(ar mai fi si un al saselea oras, Portovenere, la care nu se poate ajunge insa cu trenul ).
Fiecare oras are istoria lui in care biserica, piratii, atacurile turcilor, influenta genoveza isi au fiecare locul. Majoritatea lor sunt aflate in apropierea garii, insa, spre exemplu, pentru a ajunge in Corniglia am luat un autobuz din gara(autobuz al carui pret a fost acoperit de cei 20 EUR)

Casele multicolore si privelistea uimitoare catre mare, asociate cu potecile de trekking (amatorii acestui sport ii intalnesti la tot pasul) care  uneori sunt aproape verticale, fac din aceste locuri un „must-see”. Neaparat trebuie sa gustati limoncello si sa admirati privelistea de la cochetele cafenele aflate la tot pasul.
Poate vreme a fost de vina, poate asteptarile prea mari, insa nu am putut spune la final „WOW” :).
Clar merita vazute, insa nu as dedica o calatorie in Italia doar pentru cele Cinci Pamanturi (insa impreuna cu vecinele Pisa sau Florenta sau Genova…suna ademenitor!).

Lamai…peste tot!

„Il Paradiso Perduto” – no english, no menu, just good food!

0

A durat ceva pana l-am gasit. Insa dupa un colt ferit, pe malul unui canal linistit, l-am gasit. Fatada hippie cu firma mica ne- atras de la inceput. Ne-a fost recomandat ca avand unele din cele mai bune fructe de mare din Venetia.

Dap…Il Paradiso Perduto!

Din pacate mica terasa de la intrare era ocupata, asa ca a trebuit sa stam inauntru. Si nu am regretat asta decat la inceput, pentru ca, dupa o perioada, mirosurile imbietoare ne-au furat mintile :).

Interiorul este in acelasi stil cu fatada: hippie! Desi nu era o ora taman portivita pentru masa (~2.30 PM), restaurantul era destul de populat. Un Don Quijote ne saluta dintr-un colt, in timp ce pe o masa alaturata o bucatareasa imbracata degajat incepe sa framante ceva placinta de spanac, cred.

Meniul..nu prea este meniu…e doar o pagina in italiana cam cu ce au :). Am vazut multi clienti doar aratand cu degetul la masa vecina si spunand ca vor la fel :).

Desi am citit diverse review-uri cum ca servirea este greoie, noi nu am intampinat problema asta. Ni s-a luat comanda relativ repede si nu am apucat sa admiram interiorul original ca ne-au si venit bucatele.

Am luat si noi un platou de fructe de mare si o tocana de sepie (dar poti sa faci tot felul de combinatii de fructe de mare). Totul „asezonat” cu vinul casei chardonnay alb sec.

Platoul, mai mult decat generos(cred ca doua persoane s-ar fi saturat linistite), arata, mirosea si avea un gust…yammy!

La fel si sepia,serivita pe o tava de lemn, in ciuda aspectului nu tocmai…prietenos, ne-a incantat!

Am fi vrut sa ne desfatam si cu niscaiva desert, insa deja ajunsesemn la prea-plin!

Pretul a fost oarecum pe masura: ~40 EUR si, din pacate, nu se poate, plati cu cardul.

Experienta insa a fost…de nemasurat!

Regasiti in Venetia (part II)

0
Durata: 1D
Deplasarea catre insulele venetiene se poate face, evident, doar cu vaporul.
Aşa-numitele vaporetti şi motoscafi operate de ACTV(sistemul public de transport) sunt la îndemână în acest sens. Un abonament de o zi costa 20 EUR/persoana. Cam scump ar spune unii(si asa am zis si noi la inceput), insa ne-am dat seama pe parcurs ca isi face toti banii. De la casierie ne-au dat si o harta a rutelor acestor vapoare, extrem de utila!
Prima destinatie aleasa a fost si cea mai indepartata: Burano. Punct de plecare: statia Fondamente Nove.

Burano
Durata: 2h
Dupa ~40 de minute de mers cu vaporul am ajuns in micuta insula Burano. Sincer nu ne-am asteptat la explozia de culori pe care am gasit-o.
Casele, frumos si divers colorate iti fac parca cu ochiul la fiecare pas. Dupa fiecare colt te intampina un nou curcubeu. (localnicii pot vopsi fatadele doar cu aprobarea primariei).
Renumita pentru atelierele sale de dantelarie, la fiecare pas se gasesc magazine care isi expun rodul-muncii dantelareselor spre vanzare. In biletul Musem Pass cumparat din timp era prinsa si intrarea in micul Muzeu al Dantelei din Burano, unde am regasit istoria sa, dar si exponate lucrate parca la microscop.

Torcello
Durata: 1h
Din Burano, dupa ~20 minute, vaporasul ne lasa pe mai putin cunoscuta, dar cocheta insula Torcello.  Principalele obiective de pe insula sunt: Catedrala Danta Maria Assunta, Biserica Santa Fosca si Muzeul dell’ Estuario di Torcello. Am intrat doar in Biserica Santa Fosca, preferand sa ne plimbam alene pe marginea canalelor. In drum spre debarcader nu am ratat o fotografie pe Podul Diavolului(un pod fara balustrade),
plin de legende.

Murano
Durata: 3h
Vaporul ne duce rapid din Torcello in Murano, faimoasa insula a sticlei. Invatati cu linistea din Torcello, aici ne-a ibit parca furnicarul de turisti, magazine de sticlarie si canale extrem de animate. Intram in cateva magazine pentru a lua cateva amintiri, insa ramanem uimiti de frumusetea lucrurilor de aici si tratam restul de magazine ca niste mici muzee :).
Asta pana cand, dupa cateva poduri peste canale, strecurandu-ne printre turisti, ajungem la adevaratul Muzeu al Sticlei din Murano, unde descoperim istoria acestui mestesug care a facut insula atat de renumita. Cu o gustoasa inghetata in mana admiram Cometa di Vetro.

Drumul catre Venetia ne duce pe langa Cimitirul San Michele, locul de veci al venetienilor, care, din afara, fiind inconjurat de ziduri, pare o fortareata.

E deja dupa-amiaza, insa mai avem timp sa profitam de abonamentele noastre de o zi pentru a face un tur al lagunei pentru a admira frumoasele poduri venetiene si extraordinarele palate venetiene care marginesc canalele. O binemeritata pauza in Bazilica Santa Maria della Salute ne aduce in ipostaza de a fi incantati de pregatirile pentru un concert de muzica clasica.
Profitand de extrem de bine-pus la punct sistem public de transport, ajungem in punctul initial al zilei: gara din Venetia.

Acestea fiind spuse…Ciao, Venetia!..Ciao, bella!

Postari recente